Comunicat de presa

UMBRE DE LUMINA
one-man show Razvan Mazilu, coregrafia Philippe Trehet, Franta

Bucuresti, 25 septembrie 2008 – Razvan Mazilu va dansa singur pe scena timp de o ora, intr-un one-man show electrizant, la a cărui realizare a lucrat o întreagă echipa franceza. Artistilor francezi li se alatura Doina Levintza, autoarea costumelor.
„Un one-man show e o experienta dificila, o confruntare cu mine insumi, o noua reflectare in oglinda si sper ca spectatorii vor accepta provocarea cu placere”, spune Razvan Mazilu, care adauga: „Pe Philippe Tréhet l-am cunoscut cu ocazia unei competitii internationale de dans in Japonia, in 1997 si am sperat ca vom ajunge sa lucram impreuna, iar acest lucru se concretizeaza acum”.
Intr-un maraton de virtuozitate, Razvan Mazilu transporta spectatorii, cu indrazneala, in memoria afectiva a personajului unic, dandu-le privilegiul de a asista la o intalnire dramatica si in acelasi timp ludica a acestuia cu propriul trecut. „Este un show spectaculos si sensibil in egala masura”, puncteaza Razvan Mazilu.
Philippe Tréhet este unul dintre cei mai apreciati coregrafi francezi, cu spectacole montate pentru companii importante de dans, cum ar fi Nederlands Dans Theater (Olanda), San Francisco Ballet (SUA) sau Bat Dor Dance Company (Israel). Originar din Le Havre, Tréhet studiaza la Paris si New York, după care revine in orasul natal unde fondeaza o companie de dans care-i poarta numele. De peste douazeci de ani, Compania Philippe Tréhet creeaza si prezinta spectacole de dans contemporan pe scenele lumii. Pentru coregraful francez, one-man show-ul de la Bucuresti reprezinta cea de-a 65-a creatie a carierei sale. Aceasta este prima sa experienta artistica in Romania si doar a doua in estul Europei.
Philippe Tréhet: „Am creat o piesa in care Razvan Mazilu sa poata arata, daca mai este necesar, amploarea talentului sau, a sensibilitatii si a fortei sale. Personajul pe care il intruchipeaza Razvan este un om inchis in trecutul sau, obisnuit sa traiasca alaturi de fantomele iubirilor sale pierdute. In lupta de a se elibera de trecut, umbrele ii vor deveni, mai presus de toate, cei mai buni aliati. Vor fi umbrele sale de lumina”.
Spectacolul UMBRE DE LUMINA, produs de Fundatia perfoRM in colaborare cu Teatrul Odeon din Bucuresti, care il va si gazdui in repertoriul sau curent, este definitoriu pentru 2008 – declarat „anul dialogului multicultural” la nivel european. Mai mult, premiera acestui spectacol de conceptie franceza are loc intr-o perioada cand Franţa detine presedintia Uniunii Europene.
Razvan Mazilu a fost protagonistul primului one-man show realizat vreodata de un dansator din Romania, „Jocul de-a Shakespeare” (coregrafia Ioan Tugearu), prezentat cu mare succes acum mai bine de zece ani, la scurta vreme de la castigarea Premiului de Interpretare al Operei Nationale din Paris.

 

Home
Programe
Sponsori si sustinatori
Noutati
Umbre de lumina
Contact